Neagu Djuvara este un aroman cu care ne mandrim, asa cu o facem si cu alti concetatebni de-ai nostri, cum ar fi Gheorghe Hagi sau Emanuil Gojdu, dar de la stima si pana al a combate anumite teorii, precum cea a descerndentei cumane a Basarabilor – primii domnitori cunoscuti ai Tarii Romanesti, e cale lunga. Am mai scris despre Neagu Djuvara cand a implinit 100 de ani, iar cand ne-a parasit pe 18 ianuarie la varsta de 101 ani ne-am intristat. Dar iata ca teoria lui legata de dinastia Basarabilor s-a dovedit falsa!

Neagu Djuvara, istoria Basarabilor si romanii

In goana unora dupa senzational, sau a altora pentru a denigra poporul roman – in ideea ca daca am avut conducator cuman ar fi ceva de rau, ca si cum daca maghiarii nu au avut niciodata un rege maghiar ar insemna ceva – se uita esentialul. Revenind la testele ADN recente, facute in mormintele de la Curtea de Arges, a fost demonstrat ca nu exista nici urma de ADB cuman, ci romanesc – sau de lcouitori ai acestor pamanturi. Prin urmare, desi parea o ipoteza de lucru bazata mai mult pe nume decat pe dovezi stiintifice, ne bucuram ca azi am demonstrat ca teoria lui Neagu Djuvara a fost eronata.

Evident ca aceste descoperiri recente nu umbresc deloc munca marelui istoric aroman, avand in vedere ca era o ipoteza de lucru, sustinuta cu date. Daca toate ipotezele ar fi adevarate sau din potriva false, unde am ajunge? Nu eset acelasi lucru cand vorbim de cei ce denigreaza un popor, cei care vor sa schimbe adevarul facand supozitii evident neconforme cu realitatea – precum a zice ca un popor are originea regilor sai [ am vrea noi sa fim considerati nemti datorita lui Carol I ].

Neagu Djuvara,

Neagu Djuvara, istoria Basarabilor si romanii